Am scris in Decembrie 2011, un articol intitulat “Scrisoare deschisa poporului roman - mesajul Tablitelor de la Tartaria.”
Cand am inceput sa scriu articolul, nu gandeam ca va trezi atatea discutii, controverse, patimi dar si minciuni, propaganda, sentimente si resentimente, gesturi reprobabile (cum este chiar punerea acestui articol in spinarea arhimandritului Iustin Parvu, sau preluarea de catre altii, ca productie proprie) invidii, rautati sau negari mai mult sau mai putin sustinute . A aparut chiar si un articol al unui domn arhitect de pe la Universitatea Babes Bolyai, legat strict de Tartaria, care ar fi trebuit sa reprezinte o proba de profesionalism, dar este construit tendentios, prin interpretari personale ale unor date si informatii, deci subiectiv.
Ce am dorit prin acel articol cred ca este deja cunoscut. Datele prezentate nu reprezinta falsuri.Multi din cei care au comentat insa articolul, se refera in mare parte la tablitele de la Tartaria, care atat ca subiect cat si ca informatie reprezinta in fapt o metafora, un indemn la cautare, la cercetare si descifrare a valorilor acestui pamant la neuitare , respect si continuitate. Recunosc fara rusine ca sunt patriot, imi iubesc neamul, pamantul, stramosii si istoria. Sunt mandru de istoria si faptele inaintasilor, cu bune si rele, ca si de ceea ce reprezinta Romania azi, chiar daca asa cum rezulta si din comentarii - au inceput sa se inmulteasca faptele care ma fac sa nu mai fiu la fel de mandru. Si intreb de ce totusi, noi romanii nu vrem sa ne acceptam istoria si nu o respectam, asa cum este ea? Tablitele de la Tartaria exista. Pe ele se afla o scriere care la ora actuala este considerata cea mai veche scriere cunoscuta. Ca a scris-o un roman, sau un grec, sau un khazar, sau un sumerian, nu poate spune nimeni, dar A FOST GASITA AICI SI NU A FOST ADUSA CA SA LI SE ARATE LOCUITORILOR ACESTUI PAMANT CUM SCRIU ALŢII PRIN ALTE PARŢI, CI A CONŢINUT O INFORMAŢIE. DECI CEI CARE AU AVUT-O FOLOSEAU SCRIEREA IN INDIFERENT CARE FORMA. E chiar asa greu de acceptat acest adevar ? Conteaza cum se numeau stramosii nostri acum 7000 de ani ? SUNT AI NOSTRI OAMENI BUNII, SI SCRIAU. ASTA CONTEAZA.Am gasit comentarii pe diferite ziare sau bloguri, care fac praf romanismul, idea de popor, istoria si toata cultura romana. Au fost si comentarii care au exacerbat unele aspecte. Articolul a circulat pe mail, cu sau fara sursa, cu sau fara numele autorului,ba a mai fost si diseminat prin unele orase ca manifest. A fost folosit de asociatii sau organizatii de dreapta, de stanga, bloguri ortodoxe, sau ale unor sindicate sau asociatii ale revolutionarilor. Este un lucru imbucurator ca a circulat, indiferent cum, este insa trist ca a fost preluat, pus in mod voit in spinarea altora sau “ infiat” cu intentie de catre unii, care l-au declarat copilul lor cu nerusinare dupa ce au scos sau introdus un pasaj sau doua de cateva randuri, exact pasajele in care isi declarau paternitatea.
Faptul ca a produs atatea vizualizari nu poate decat sa ma bucure. Spre exemplu in saptamana 6-12 Februarie a fost pe primul loc in topul vizionarilor de pe facebook, conform http://pro.facebrands.ro/intro. desi trecusera doua luni de la prima aparitie. Si bomba continua sa sara. Dar este trist faptul ca unii au inteles sa profite de acest fapt, iar unii pur si simplu legandu-se de unele aspecte -e adevarat neclare ale istoriei, dar reale ca probe,- s-au legat de tablite pentru a demonta o idee care in fapt se dorea o intoarcere la valorile culturale si spirituale ale acestui popor, la acceptarea , insusirea valorilor respectarea si propavaduirea lor, a istoriei, la purificarea moralei acestui popor. A fost uneori distractiv sa citesc comentariile unor docti, care demonstrau cu tarie ca nu se poate sa fie acesta mesajul Tablitelor de la Tartaria, ca de fapt acestea nu au fost descifrate si ca pe vremea cand au fost scrise, nu se stia de Basescu. Altii ceva mai moderati sustineau doar ca de fapt pe vremea aceea , nu exista un popor roman, ca acesta s-a format de doua mii de ani din Traian si Decebal. Trecand peste binecunoscuta sintagma ca suntem singurul popor care nu a avut mama a avut insa doi tati, de unde si concluzia ca suntem “ baiesi de baieti “ nu pot sa nu constat cat de superficiali putem fi atunci cand vrem.Atunci cand vrem sa ne batem joc de noi insine. L-as ruga acuma pe acel comentator sa spuna cum poate sa imi dovedeasca ca acum 7000 de ani, nu ne numeam Romania si de unde stie el ca mesajul acelor tablite nu este “Atentie popor roman, nu il lasati pe Traian sa va dezbine !”
Mai comenta cineva, pe unul din bloguri, ca istoria Ardealului nu este cunoscuta de romani, si ca de fapt noi nu am invatat Istoria Romaniei ci doar Istoria Romanilor. Am analizat mai adanc si am ajuns la concluzia ca asa este. Imi convine sau nu, este un adevar pe care romanii trebuie sa il accepte si trebuie sa incerce sa cunoasca istoria asa cum este ea, cu bune si rele, cu toti eroii pe care i-a avut Romania, nu numai cei de origine neaosa. Trebuit sa accept ca cei de generatia mea am fost bombardati doar cu informatiile pe care a vrut partidul sa le cunoastem, intr-un efort de nationalism si patriotism un pic fortat. Nu e rau ca ni s-a dezvoltat sentimentul patriotic, este insa rau ca nu ni s-a spus nimic si despre alti eroi, domnitori ai acestui pamant, tot cu bune si rele, care au avut ceva de spus sau au influentat istoria romanilor sau a Romaniei. In istoria pe care am cunoscut-o si invatat-o se sarea prea repede de la o epoca la alta, ca si cand perioadele sarite nu faceau parte tot din istoria noastra. Atunci eram copil, ni se spunea ca programa scolara nu putea acoperi toata istoria, toti domnitorii, de aceea ii studiem pe cei mai importanti. Important a fost si Matei Corvin de exemplu pentru istoria Romaniei dar despre el nu am invatat decat ca a fost fiul lui Iancu de Hunedoara si ca a fost regele Ungariei.De altfel, cred ca este timpul sa stim ca Ardealul nu a insemnat numai Avram Iancu, Scoala Ardeleana, Horia Closca si Crisan, Bobalna, Gheorghe Doja , Mihai Viteazu si atat. Exista si carturari, domnitori, eroi, oameni de stiinta care au trait in Ardeal si chiar daca nu au purtat nume neaos romanesc, au trait si realizat ceva pe meleagurile romanesti. Negandu-i pe ei si faptele lor, ne negam istoria , timpurile si pamanturile. De ce sa stiu cine a fost Traian, care a cucerit Dacia, a transformat-o in provincie romana, i-a luat bogatiile si tezaurul, copii, femeile si barbatii si i-a transformat in sclavi, gladiatori sau mercenari si sa nu stiu nimic despre Gheorghe Racoczy ?
Cand ne vom cunoaste si recunoaste istoria asa cum a fost, nu asa cum au vrut sau vor unii si altii sa ne-o vare pe gat ?
Atunci cand vor disparea toate datele arheologice, cand arhivele vor fi transferate in capitalele fostelor imperii vecine care au ocupat vremelnic parti din teritoriul tarii, pentru ca asa a dat guvernul Boc legea arhivelor?
Atunci cand Tablitele de la Tartaria , Placutele de la Sinaia si alte artefacte, precum cele din expozitia Aurul Dacic plecate cu surle si trambite in Italia dar uitate cel putin la nivel mediatic sa mai fie mentionate ca s-au intors, vor fi disparut cu totul ?
Atunci cand hotii pe care ii platim sa ne conduca tara si destinele vor goli institutele de cercetari de toate dosarele , inventiile si inteligenta romaneasca, dandu-le pe nimic si pretinzand ca s-au furat fara a gasi insa faptuitorii, asa cum s-a facut cu dosare privind cercetarea nucleara de la Pitesti ?
Romanilor, cat inca mai exista acest nume si nu va fi inlocuit cu totul de cuvantul rromi cu care tot mai multi europeni ne confunda, ridicati-va, deschideti-va ochii, deschideti cartile, invatati-va istoria asa cum a fost ea, pana nu o veti pierde si odata cu ea dreptul de proprietate asupra acestui pamant, asupra istoriei lui, prin pierderi succesive dar bine regizate de suveranitate, prin europenizarea fortata si bine tintita, insusita de cei ce stau in fruntea statului si va vand istoria cui da mai mult pe ea. Protejati-va si aparati-va istoria, dovezile si site-urile arheologice, cartile, inscrisurile, muzica traditionala, traditiile, Dragobetele , nu Sfintii Valentin, Ziua Mamei, nu Ziua Recunostintei, Craciunul, nu Hallowenul. Adevarata Sarmisegetuza adevarata cetate a Dacilor sta ascunsa inca sub Gradistea si in curand va fi vanduta. Rusii stau cu ochii pe ea prin satelit, iar romanii habar nu au pe ce pamant calca si ce vand cand isi dau acceptul sa se toarne cate o autostrada experimentala.
Ne pierdem ne indepartam de cei ce ne-au dat nume ne rupem de radacini, ne lasam calcati in picioare de vanzatori de neam spunand las, ASTA E . Ne inchinam la sfinti imprumutati si uitam de Zalmoxe. Ne inchinam la icoane si uitam de Dumnezeu. Ne acoperim de pacate si fugim la biserica sa ne “spovedim”pentru a fi curati si gata sa savarsim altele si mai infricosatoare, ca intr-un targ facut cu diavolul, sperand ca spovedania ne curata de pacate, cand este mult mai simplu sa nu pacatuim.
Ne pierdem, privind cum cad peste noi toate urgiile cerului, si asteptam sa vina altcineva, poate armata, poate guvernul, poate strainii, cu ajutoare, cu bani, cu lopeti, cu saci cu nisip, cu haine, cu elicopterul, sa ne salveze, sa dea viata. De ce ne-ar da altii ceea ce noi nu respectam ? De ce ne-ar da altii ceea ce putem sa ne luam singuri ? De ce sa asteptam sa isi bage altii coada, de ce ne taram la Porti Straine pentru ceea ce noi singuri putem obtine? DE CE NE LASAM CALCAŢI IN PICIOARE ?Unde ne este mandria, suntem toti orbi, surzi, handicapati, ologi, fara maini fara picioare, fara cap? CAT O SA MAI STAM CU MANA INTINSA SI CU CAPUL PLECAT?
Sursa: neacsum.blogspot.com
Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail.
Stiri asemanatoare:
O nouă avertizare COD GALBEN de ploi, vijelii şi INUNDAŢII. Vezi judeţele afectate
Gospodarul Robert Negoiţă, dator vândut statului
Ateliere de lucru - reglementarea calificarilor profesionale
Gazprom blochează pe şest gazele de şist
La farmacie, cu buletinul: Se pregăteşte reţeta virtuală
Cine profită de pe urma degradării relaţiilor româno-ungare
Constantin Degeratu, conferenţiar: Scutul generează securitate naţională
VALERIU STOICA: Dacă PDL se mobilizează, poate să obţină un scor de 30% la locale
|
|
|---|