Stiri Online - Mondene - Vedete

Prezintă principala ediţie de ştiri de la Kanal D şi, faţă de anii în care înfrunta ameninţările „băieţilor cu muşchi”, acum, când are familie şi doi copii de crescut, se declară „mai liniştit şi mai responsabil”.

Însă Cristian Sabbagh n-ar spune nu şi altor proiecte ambiţioase în televiziune: „Viaţa mea de jurnalist e de a fi printre oameni, nu mă văd tot timpul pe un piedestal, într-un glob de sticlă, prezentând la un pupitru”.

„Am trecut de la catehism la.... strung”
De ce jurnalist şi de ce în România?
Sunt român şi mă mândresc cu asta, sunt ca un copil cu două mame la fel de frumoase, de inteligente, de drăgăstoase, atâta doar că una dintre mame a avut o poveste mai urâtă. Mă refer la Liban... la războiul civil, la tot felul de invadatori. Am venit în România pentru că mama, româncă fiind, ai mei m-au trimis la studii aici când în Liban toată lumea se bătea cu toată lumea. Am plecat de la un colegiu de preoţi din Liban şi am ajuns la un liceul industrial din Vălenii de Munte. Am trecut de la ore de catehism la cele de prelucrarea metalelor şi practică la strung.

Părinţii au vrut să devii medic sau avocat şi ai ajuns jurnalist...
Da, mama m-a dorit medic, tata, avocat, iar eu am ales să-i ajut pe oameni prin prisma jurnalistului. De fapt, iniţial am vrut să mă fac poliţist, dar nu aveam un dosar bun de cadre. Mama româncă, tatăl libanez, era perioada aceea de după revoluţie... Când am încercat, nu s-a putut, mi-au zis că am dublă cetăţenie şi nu merge. Când s-a putut, n-am mai vrut eu. În presă am început fiind corespondent de război în Serbia şi Liban. Primul meu material, în 1993-1994, a fost, de fapt, o anchetă despre o reţea de evazionişti cu cafea adusă din străinătate, publicată pe prima pagină a unui ziar. Eram la început, eram colaborator. Apoi am plecat la Beirut, unde am făcut anchete. După un an am început să lucrez la diferite publicaţii. Nu mi-a plăcut Bucureştiul, dar, din cauza joburilor, doar de el am avut parte.

„Două clanuri ne-au înconjurat”
Spuneai că, dacă n-ai fi avut susţinerea financiară a familiei, n-ai fi reuşit să ajungi jurnalist. De ce spui asta?
Nu m-aş fi descurcat cu salariul unui jurnalist. Salariile nu sunt mari, ştim bine. E o meserie umanistă care presupune să fii aproape de oameni, să-i ajuţi.

Ţi-ai pus de foarte multe ori viaţa în pericol. Ai fost conştient de pericol?
Mi-a plăcut mereu dreptatea, am fost crescut în spiritul adevărului, cinstei şi corectitudinii. Familia mea şi prietenii erau îngroziţi, dar nu dădeam importanţă la vremea aceea. Când am fost prima dată reporter la ştiri, în anul 2001, n-aveam habar ce înseamnă clanuri. Când se împuşcaseră unii într-o răfuială în zona Sebastian, m-am dus direct acolo. Imediat, băieţii din cele două clanuri ne-au înconjurat pe mine şi pe cameraman şi ne-au întrebat ce e cu noi şi de ce filmăm. Apoi unii ne-au spus să plecăm, alţii ne forţau să rămânem. Eram cu un operator mai în vârstă şi era să facă infarct. Eu nu mă temeam, dar atunci am scăpat. De atunci m-am ambiţionat...

„Procurorul Bălăşescu, de 15 ani în slujba binelui”
Ai fost adesea ameninţat. Cum de n-ai renunţat la anchete?
Am fost ameninţat de atâtea ori... Mă gândesc la cazul procurorului Max Bălăşescu, arestat recent. De 15 ani a fost în slujba binelui, adică a curăţat Bucureştiul şi zonele limitrofe de reţelele de crimă organizată, a fost de nenumărate ori ameninţat şi iată că ameninţările au fost puse în practică. Mi-e greu să cred că unui om care de 15 ani stă pe aceeaşi parte a baricadei îi vine într-o noapte ideea tâmpită să ia bani chiar de la oamenii pe care i-a băgat la zdup.

Ţi s-au propus bani să renunţi la anumite subiecte?
Oamenii ştiau că am o situaţie materială bună şi era cam greu, dar tot mi s-au oferit bani. Înnebunesc doar când aud ideea asta şi s-a şi dus vorba că fac mai rău când cineva încearcă să mă cumpere.

„Răului trebuie să-i stai în faţă, să-l vezi”
Ai o familie frumoasă şi eşti gata să rişti în continuare?
Dar nu risc, suntem istoricii clipei, fiecare om are duşmanii lui, pentru că în viaţă adevărul are mii de forme. Tu nu poţi fi ameninţată că te iei de nu ştiu ce vedetă, iar aceasta să plătească pe cineva care să te bată în stradă seara, când te întorci de la muncă?! Poate! Orice meserie e riscantă în felul ei! Eu am ales să mă ocup pe băieţii ăia cu muşchi care ne ameninţă.

Cum ţi s-a schimbat viaţa de când ai devenit tătic?
Am deja doi copii şi sunt mai liniştit, mai responsabil, deşi mulţi spun că am o copilărie prelungită. Dacă m-aş gândi la familie şi la copii, ar trebui să stau potolit, să am o muncă fără riscuri. Ca tată, trebuie să fii şi un exemplu pentru copiii tăi, iar eu sunt adeptul ideii că răului trebuie să-i stai în faţă, să-l vezi.

Ai încerca să-l opreşti pe fiul tău dacă ar vrea să-ţi urmeze cariera?
Fiul meu vrea să se facă procuror.

Cât timp petreci cu fetiţa ta?
Din păcate, petrec ceva timp, dar nu cât ar trebui. N-am program de funcţionar public, dar noroc cu bunicii, bonele şi after school-urile. Weekendurile le petrec în familie.

„N-am firme, duc o viaţă normală, liniştită, trebuie să am ce pune pe masă, cu ce să mă îmbrac şi cam atât, mă mulţumesc cu puţin, nu visez la avioane sau la zmei.”, CRISTIAN SABBAGH

„Am cheltuit mulţi bani pentru a elibera hotelul din Beirut moştenit de la tata, care după ce a fost ocupat de refugiaţi şi diferite poliţii, a rămas o ruină.”, CRISTIAN SABBAGH

„În afară de mâna pe care o am acum în gips mai am o mână şi două picioare.”, CRISTIAN SABBAGH

„În Liban nu e o situaţie tensionată, dar de câte ori m-am dus, de atâtea ori era să mor pe acolo. Ultima oară, pe 14 februarie 2005, am fost martor la asasinarea premierului libanez Rafic Hariri. Am scăpat intrând într-un magazin cu reduceri. Tot Orientul Mijlociu stă acum pe un butoi cu pulbere, ceva se întâmplă, pluteşte în aer un miros de praf de puşcă.”, CRISTIAN SABBAGH

„Pentru interlopi, mersul la închisoare echivalează cu intrarea la universitate. Trebuie să ai un CV bogat ca să întăreşti rândurile infractorilor.”, CRISTIAN SABBAGH

Taguri:   cristian sabbagh,  interviu,